Uneori, Dumnezeu se strecoară între noi ca un copil
pe care adulții nu-l bagă în seamă, cufundați în grijile lor.

Ne atinge fețele vopsite în culori de război cu surâsul intangibil
al ființei celei mai lipsite de apărare, care cu încredere
dezarmantă ne face să uităm fie și pentru o clipă
de timpul ce ne intră în carne mai adânc, cu fiecare zbatere.

El se apropie cu deplină încredere, adormindu-ne umbra
în palmele încercuite de rândunele. Din când în când,
tăcerea lui curge prin noi ca o apă ce ia cu ea lespezile,
când cu un gest arcuit îl tragem aproape de inimă.

Atunci visăm cu ochii deschiși și ne zărim pe noi înșine
de la capătul drumului, adăpostiți de un suspin mai adânc
decât luminile risipite peste pământul negru-verzui.