Mai străini decât străinii
trecem azi prin altă toamnă.
Frunzele ne poartă pașii
către umbrele din inimi,
umbre ce se leagănă, îngânând litanii,
umbre ce-n genunchi ascultă
zvonul jalnic de uitare,
numai una, ca nebună, umbra ta, nebuna,
cere îndurare.
Umbra mea de foc de viață,
nu te amăgi!
A fost o toamnă dintr-o piesă
ce s-a jucat de zeci de ori în alt decor,
cu-același el în rolul principal,
dar alta ea.
A fost un joc și s-a sfârșit.
Amin, deci, umbra mea nebună!

Mă scutur de frunze și ochi,
mă scutur de umbrele toate,
mă lepăd de tine, mă lepăd de noi,
pășesc mai departe.

Mai străini decât străinii
trecem azi prin altă viață.