Ningea cu fulgi portocalii peste oraș
Și noi goneam pe motoreta cu ataș
Spre nicăieri, răciți și visători,
Iar luna se-ascundea plângând în nori,

Știind – dar numai ea știa –
Că la un colț sau curbă, undeva,
Noi vom aluneca pe gheața somnoroasă
Izbindu-ne de-un zid din piatră groasă

Și sângerând vom zace în zăpadă...
Dar nimeni nu va trece pe-acea stradă,
Deci nu vom fi găsiți decât la vară
De-un câine vagabond cu blana rară.