ți-am spus nu mă pricep la lucrurile astea
tac
cad

oamenii sunt niște scoici goale cu miez vâscos
în care mă pierd

povestea noastră
o apă sărată ce împarte luminile

în cameră am lăsat o parte din noi
când zilele nu ne mai duc să avem la ce ne întoarce

vorbim în șoaptă
orice iubire o promisiune neținută îmi mângâi părul până adorm
nici nu mai știu cum se adoarme altfel încolăcită îmi lipesc picioarele reci de pulpele tale

ți-am explicat nu trebuie să pleci serile rămân suspendate tu știi cum e să mergi pe stradă cu ochii spre cer
singurul lucru mai important iarna din răsuflarea ta cresc oameni

nu
nu e frig