Deși inima mea are în sine universul întreg,
nu pot să nu văd cum anumite idei cad printre oameni,
sperând să fie supuse pieziș.


eu sunt un fel de zâmbet al timpului,
din care mai rupem cu toții câte o dorință.


în inima mea este universul și vreau să cunosc acest univers.


acum, sunt mai liber și mă gândesc la moarte mai mult.
mai mult chiar decât atunci când a trebuit să omor.


eram prea tânăr, mi se părea normal să fac să cadă o privire îndreptată spre mine și care nu dorea să mă studieze prea mult.


anvergura unui sentiment este utilitatea lui.
ori de câte ori deschid ochii
și, implicit, vă privesc în lumină,
văd cum sângele vi se usucă pe chipuri, e sângele de ieri.
drumurile pe care eu le parcurg sunt presărate cu eroi banali,
pregătiți să trăiască și ziua de mâine.