ce-mi mai ramane dupa ce alerg
gandurile sa ma eliberez
de alb in fata sperantzelor?

tropotul inorogului sparge
ecouri de valuri
luna se ascunde in turnul
cetatii solemne
cuprins de adancuri abia o mai vad
cum se cerne prin vitralii

ce-mi mai ramane din mantia linistii?

un muritor alearga sa moara
si o raza ma leaga de el ,
o fantana vrea sa se umple
dar cerul se tulbura in ea...

si nici un curcubeu dupa ploaie
nici un copil inveninat de emotie
doar franghii de zmee scapate din mana
stoluri de amurguri spanzurate.

ce-mi mai ramane daca pasesc
pe cioburi de cer?

initiat sa merg legat la ochi
pe muchia dintre moarte si viata
sa ma hranesc cu agonia si extazul
actorilor ce-mi umbresc trecerea
eu sunt o iedera imprejurul
marilor radacini si a fulgerului.

ce-mi ramane din lumina?
blesemat sa port scanteia in vene
noapte de noapte rana se deschide
zi de zi port un mister dupa pleoape.

ce-mi ramane din praf?

sa aduc intre noi o lumanare funesta
cimitire de vorbe ce-si cheama corbii
sa moara in orgasme stridente
galben purificat in argintiul stelar
si pumni ce bat la poarta miezului noptii.

ce ne mai ramane decat o ninsoare?
nici un semn , nici o urma , nici un strigat
imensitate monocroma
cu riduri , ci rani ,cu ecoul din noi
sa urmam spre oriunde iubirea dintai.

ce-mi ramane?
oare nu te cheama de departe
zapada si praful oaselor tale?