apropiați de alb, muschetarii roșii
aliniau florile de nalbă,
fluturii ploilor dansau fantomatic printre straturi de nori.
încețate, ca-ntr-un celebru joc al morții
cu viața golită de imagini,
umbrele se loveau între ele năprasnic,
culorile, separat, se-amestecau, se-amestecau,
până ce totul îți părea un vis absurd și neclar.
penelul mângâia duios pânza,
sunetele provocate de lovirea umbrelor
dădeau măreția ideii.
cu timpul, artistul lăsa culorile să se ciondănească,
sentimentele loveau asemenea carilor
în lemnul picturii,
zgomotele provocate de ele erau un
amestec straniu de spațiu și timp.
culorile dansau fantomatic printre idei,
eu nu știam ce să fac, priveam la maestru
cum tragic sufletu-i trece din culoare-n culoare,
cum tăcerea îl așază în fața
culorii
fundamentale - iubirea.