decembrie la început
cad peste viena tomnatice ploi
în zilele acestea cu ani în urmă
a murit tata și nichita murea
în decembrie de două ori
am suferit atunci
mi-am amintit de mama
ea n-a avut umbrelă niciodată
toate ploile au trecut prin sufletul ei
în vacanțe îi citeam din nichita
la masa din bucătărie
zicea că e bolund poetul acesta al meu
și eu cu el devreme ce-l iubesc
dar plângea de fiecare dată
își stergea încurcată lacrimile
îmi împletea un pulovăr
lâna era atat de albă
în zadar i-am spus să pună și negru
știam că lumea aceasta nu e atat de curată
ea l-a făcut alb și atât de strălucitor
încât îndrăznesc să-l port o dată pe an
la nașterea Mântuitorului
atunci lumina harului care coboară
umbrește lucrătura mainilor ei
și pot să ies în lume și lumea tace
se face un pogon de liniște
și de departe se aude un cor de îngeri
cântând astăzi s-a născut Hristos
abia după aceea începe să cadă
în oameni albă curată
zäpada
în cealaltă parte a lumii
degete mici de copil
încep să bată pe la uși
primiți cu colinda
primim