Tavanul mi s-a umplut de ochi mulți
nu par antagonici; nu vrei să m-asculți,
ți-ai ascuns ochii în fumul de țigară,
tu rămâi cu tusea și mă arunci afară.

Apusul răstignit e învelit cu ochi mici,
din zori parcă revăd ecouri cu pitici
și-o lacrimă uitată-n ochiul mamei;
nu am tabloul, am doar stinghia ramei.

Pe spumele mărilor sunt ochii speriați,
pentru că-n izvoare nu au fost parcați,
ochii din stradă-s duși cu un motor,
au orbit și-s mințiți de-un aspirator.

Mă privesc doi ochi cu pleoape de taină,
dar nu-i mângâi, am mănuși de iarnă,
un înger mă-nțelege și-mi ia uimirea,
dar nu pot doar în stele să-mi țin privirea.

Ochii adormiți pe line tobogane,
ochi din ploile purtate prin burlane,
vor sălășuiri pe ramuri de curcubeu,
cu lucirile pe care le doresc mereu.