Tai lemne și le arunc la picioarele tale.
Tu le duci la gură și le săruți
parcă în ele s-ar arăta,
pentru o clipă, chipul Mîntuitorului.
Aprinde focul, femeie,
nu vezi că soarele e gol
ca osul de pasăre?
Tu taci, arunci scîntei cu ochii
pe fața nevăzută a apei-
zi noapte zi noapte zi noapte,
mărgele albe și negre
înșirate pe o ață nesfîrșită,
o rupi mereu o înnozi.
Eu
tai lemne și le arunc la picioarele tale.
Deasupra capului simt
o secure gata să cadă
dacă m-aș opri.