Amar nu e gustul sărutului blând
rămas pe o frunză căzută la cer.
Amar nu este visul plăpând
ce mă-nvaluie plin de mister.

Amar este timpul scurs nemilos
ce-mi pune pe tâmple riduri pustii.
Amar este chipu-mi spre mine întors
cu șoapte perene: nu mai iubii.

Alunec cu gândul pe timp și-i amar,
cu zilele toate furate de ani,
mă privesc cum calc din tipar în tipar
pe-aceleași greșeli stupide în van.

Amară e poarta prin care se scurg
clipele dulci din viața trecută,
săgeți luminoase care se frâng
în scurte-adieri de minciună tăcută.

Amarul e dulce când zori se ivesc
cu urma sărutului tău pe suflet.
Dulcele este amar in nopți nefiresc
amagite de urma firavului zâmbet.

Mă uit la mine și nu-mi place ce văd.
Despicat de amar mă las mângâiat
de gustul iubirii pierdute ce searbăd
mă face să cred că e dulce-aromat.