am o umbră nu știu cum
se dezbracă și pe drum când iese
nu deschide poarta doar trântește la perete
pielea
sufletul meu
până când
liniile gândului sunt trase drepte

am o umbră cam nebună
urlă trupul
strigă dezumbrind la lună
mă gândeam că luna are umbra ei
și soarele
până umbră au chiar și picioarele

are umbra mea o umbră umbra lor o altă umbră
lumea iese în pețit umbra lor în adormind
tălmăcește visul scoate din pământ
până și cuvântul are umbră de cuvânt

apoi vin să spele ploile toate depărtările
are gândul meu o umbră
lumea-ncearcă să o taie pe din două
dar și tăietura are umbră nouă

dacă tu nu m-ai iubi
crezi că umbră aș mai fi?