miezul credinței mele e doar o troiță în câmp deschis în care noi ne iubim din aburii respirației noastre se naște Dumnezeu

ne mângâie frunțile așa cum degetele mele îți răsfiră părul intrată în ochii tăi arcuită toate visele mele îți poartă numele întinsă peste coastele tale încep să știu cum e să amețești ridicată cu fruntea lipită de cer

tu mă privești zâmbetul tău mi se pierde sub pleoapă rătăcită cu un apus ce caută un soare de acoperit nu mă regăsesc întreagă decât în tine

îmi știi disperările nopțile întind mâna alături doar trupul tău cald îmi șoptește că nu sunt un mormânt în care ne îngropăm amândoi înviată din tine doar așa merg pasul meu are chipul tău în fața mea orice silabă începe cu tine

mâinile noastre încleștate într-o rugă Dumnezeu murmură că troița ne e casă crucea ruginită îi înțeapă cartea groasă din care citim amândoi în aceeași limbă iubirea



foto: de elis ioan