Dezbracă-te, femeie, hai o dată,
nu simți văpaia cum te înconjoară
din scânteierea ochilor, amară
de-atâta așteptare-nfrigurată?

Nu te zorește gândul, când pe-afară
a început ninsoarea de mușcată
a clipelor pierdute, că nu toată
mi te-ai dezvăluit, de-ntâia oară?

Dă-ți jos, ușor, de purpură cămașă,
iar fusta de satine, pe un rist
să îți atârne... Pielea ta golașă

e-acum în ocrul pânzei. De-ametist
te-nvăluie decorul, ca o fașă.
Să mă prezint: - Dan, pictor. Pèisagist.