- Cum te simti?
-Bine...am sa incep sa numar cioburile...nu vrei sa ma ajuti?
- Nu le vad...oare mi-am uitat ochelarii acasa?...sau vederea mi-a slabit in intunericul acesta?...
- Nici eu nu le vad, dar incerc sa le simt, doar asta mi-a mai ramas de facut...am incercat totul.
- Macar, stii ce ai spart?...o vaza. o sticla, un candelabru?...
- Nu am idee...cred ca a fost paharul tau preferat, sau o fi fost al meu?...Nu stiu, nu imi pot da seama, e prea intuneric aici...
- Ce mai faci?
- Stii cat de banala si stupida e intrebarea asta,nu?...ei bine, la fel de banal va fi si raspunsul...nu fac nimic.
- Ei, cum asa? E imposibil, doar respiri, nu?
- Adevarul? Adevarul il vrei, sau ai intrebat doar de complezenta?... Nu conteaza, nu imi raspunde, pentru ca, oricum nu o sa iti dau raspunsul pe care il doresti.
Nu stiu daca mai respir, nu stiu daca imi mai bate inima. Stai sa imi verific pulsul...
- Spune, ai puls?
- Nu stiu, nu imi gasesc incheietura, asa cum nu imi pot ridica nici mana....parca nu mai pot nici vorbi. Si totusi, ma auzi, si, poate ma si intelegi.
- Cel putin incerc, dar nu promit nimic, nici nu am sa te judec...te doare?
- Ce? Mana, capul, inima, piciorul?...da..nu...nu stiu...
- Nu imi spune ca te doar sufletul, ca din el fac parte cioburile pe care vrei sa le aduni, nu imi spune ca regreti,
nu imi spune ca durerea creste, in loc sa scada...nu imi spune ca simti ca nu mai rezisti, nu imi spune...
- Bine, taci! Nu o sa iti spun. Nu o sa iti spun nimic.
Hai, gata cu vorba, hai sa strangem cioburile.
- Cum o sa strang ceva ce nu vad, ce nu simt si cum sa fac ceva ce nu vreau sa fac?
- Eu am crezut ca vrei sa ma ajuti...Nu, nu iti schimonosi figura, nu o sa iti spun ca m-ai dezamagit si tu, nu o asa iti spun ca te-am crezut altfel, nici nu o sa iti spun ca eram gata sa iti daruiesc tot ceea ce tu doreai sa gasesti si sa ai.
- Foarte bine! Nici nu vreau sa stiu...nu mai vreau sa te aud, dar urechile imi sunt sensibile la vocea ta... urmele pasilor...pe care le-am lasat venind aici, nu le mai gasesc, iar picioarele nu ma mai asculta....
- Nu ! Sa nu te intrebi de ce! Daca te intrebi asta, vor mai urma si alte intrebari, si nu vreau sa le stiu, pentru ca le-am pus si eu, dar singura, iar acum, nu vreau sa incerc sa iti raspund tie. Poate imi ascund doar neputinta, nu stiu...ceea ce stiu este ca te urasc!
- Nimic nu trebuie sa dispretuiesti si pe nimeni nu ai voie sa urasti! Dar eu te absolv de pacate, pentru ca te plec atat de mult...si pentru ca te iubesc!
- Nu minti! Ai uitat sa mentionezi si asta, si tocmai de aceea ai mintit. oricat de mult as vrea sa cred ca am auzit bine, si ca intr-adevar ai spus adevarul, oricat simt eu ce spui tu, nu mai conteaza, tot minciuna se cheama.
- Bine, m-ai descoperit...ai stiut si atunci ca nu te-am luat in serios, cand tu aveai nevoie sa fii ascultata, ca nu am inteles atunci cand tu de asta aveai nevoie, ca nu am stiut sa te respect si sa iti multumesc pentru ceea ce mi-ai daruit, sau, pentru ca te-ai daruit...stiu, stiu toate acestea, chiar daca nu le arat....
Hai sa adunam cioburile...nu are cine sa faca asta in locul nostru...am fost, suntem...si vom fi intotdeauna, doar eu ...si cu mine...