ne atârnau picioarele-n frig
nu ne ajungea nici măcar cu fereastra deschisă
goi unul peste altul
îmi potriveai tavanul în spate râzând
alb îmi stătea mereu într-o parte
dar ce mai contează probabil deja ai zugrăvit
e drept și poate roz
iar patul ți-e mare

mi-e dor de mâț
de coada lui zbărlită pe masuța care și-a rupt un picior
să ne sprijine nebunia
ce înalți eram atunci
nu știu dacă ai să mă ierți

am baut să...

de fapt nu pot să uit
și găsesc motive
să-mi aduc aminte