Lângă cioburi de lumină - rostul spart al dimineții,
Ghemuit, cu-aripa frântă, aplecat cu fața-n jos,
Parcă ascunzând luminii chipul rece și frumos,
Stă cătând înspre niciunde - stinsul înger al tristeții...

Stă cu ochii-nchiși, nu plânge - gândurile-i sunt departe,
Mâinile îi stau ca moarte aninate de grumaz,
S-a-ntâmplat să își dorească o călătorie-n noapte
Lângă zâna deznădejdii care-l ține veșnic treaz.