Când a murit, inima Hidalgelui tot bătea
pentru domnița furată de un tren înecăcios.
Mortul s-a ridicat pentru a câta oară,
cu ochii albaștri de durere,
transformați în lacrimi
nesfârșite...
Prințesa a fost, iată, furată
de viață, de sânge, de inimă
iar soarele îi privea dureros
culcat la inima orizontului.
Atunci, Cavalerul a devenit
o rugăciune simplă
pe care au învățat-o repede
și stelele clevetitoare...