poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-03 | |
a fost odată pe pământ
clădit din piatră și cuvânt un sat curat și inocent mai este satul în prezent cu drumuri ce-s bătute-n dor și bâzâie amețitor copii frumoși copii deștepți unii chiar foarte înțelepți și-n satul nostru din poveste zburdalnic umblă fără veste un rege mic sau mare este copil ce bate la ferestre ce cântă lumii iar iubire ce dă atâta prețuire la tot ce este viu și arde stăpân pe țara lui de hoarde copil fiind trăia dorind să fie doar dorind trăind să pună viață-ntr-o păpușă să facă aur din cenușă și-n lungul vremii rege mic s-a-nconjurat în lupta-i sacră el n-avea nici un inamic dar încerca din greu să-și facă și-n acel sat păpuși frumoase ieșeau întruna la ferestre cerșind copilului să spună și pentru ele o poveste căci bănuit era de toate că știe cum să facă des povești de dragoste că scoate din lucruri fără înțeles cu-a lui căutătură blândă își apleca fruntea-ntr-o parte el nu-ncerca nimic să vândă ci doar le dăruia o carte -căutător umblând din fire eu am un vis de când mă știu vreau să trăiesc doar din iubire și glorios lumii să-i fiu la una din ferestre iată o păpușică dovlecel zâmbind copilului se-arată -hai să vorbim pe messenger -am eu la fel același vis dar ce-mi lipsește și eu știu e-o inimă de ești deschis a ta pe veci eu o să fiu și vreau să știi că pot iubi într-o singură zi poate cât alții în zece el inima din piept își scoate privea cu drag și fără frică și-o rupse chiar în jumătate și-o puse-n piept la păpușică de mână o luă și-n noapte ei alergau spre nicăieri spre locul cel cu fructe coapte poate spre locul cu tăceri -putem trăi doar din iubire eu cred în tine rege mic și glorios eu dau de știre că ești mai mare și voinic și-l netezi cu drag pe frunte și-l săruta a mia oară la pieptu-i mare cât un munte simțea cum ea se înfioară ea vie strălucea în noapte se bucura cum că respiră și asculta ale lui șoapte ce-nvălmășite năvăliră -ți-ajunge atât satul așteaptă dă-mi inima s-o întregesc acum nu-ți las nimic și de ești dreaptă nu mi-ai mai cere să pornesc la drum păpușa stă să înțeleagă adică nu i-a dat pe veșnicie i-a arătat doar într-o limbă vagă cum este să trăiești și să fii vie și scoase cu durere din pieptu-i zbuciumat jumatea lui de viață era de-mprumutat cu mâini însângerate ea spuse-apoi sfioasă -copile bun mă iartă tu regele meu ești de azi eu voi fi moartă și vie în povești și ea plecă într-o singură zi deși nu voia să plece și vreau să știi că ea muri în acea zi cât alții în zece
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate