fir-ar a fire ea de poezie

taci fată cu limba de piatră
poezia nu te hrănește
poezia nu te iubește
poezia nu

ce știi tu măi orbule?

așa credea și taica
îmi arunca priviri mustrătoare
mă întreba serile
când voi ajunge și eu
mai realistă mai practică
mai pământeană așa

tăiam ceapa mărunt
el tot nu înțelegea cum foițele
deveneau fragmente de vers

luam cuvintele cu grijă
i le așezam pe farfurie în cercuri
fără să ridic privirea

tată
azi masa e plină de rondele din mine
hrănește-te și tu
precum fiii domnului din lumină

cândva îți vei aminti
cina de poezie
iar eu voi fi cea mai tăcută
întâmplare omenească a ta