Versuri de toamnă

Bătrânul teasc topind arama
Într-un izvor de tămâioasă,
De bucurie cu pastrami,
I-a invitat pe toți la masă :

Ca și un fur, printre mușcate
Vărsându-și auru-n odaie,
Soarele-n cer, peste bucate
Se-alintă blând cu-a lui văpaie ;

Pe seară, stelele-ntr-un car
Toate coboară-ncetișor,
Iar călăuză le e doar
Mireasma pâinii din cuptor ;

Mai nemilos teascul apasă
Pe bobul ruginiu ce-și crapă
Arome în buchet, de-i lasă
Chiar și fântânii gura apă…

Dar la ospăț cine lipsește ?!
E Luna, prin livezi și vii,
Flăcăi și mândre-ademenește…
…E pusă iar pe nebunii (!);

Frumoasa Venus, dimineață,
Curtată de aștrii cerești,
Pe stropi de rouă se răsfață
În raiul toamnei românești…

Doar praful uliței ignoră,
O melodie ce-i gătită
Cu flori de ii cusute-n horă,
De o lăută îndrăcită.

Gata.

Valeriu Cercel