Iubito, n-ai cumva o scobitoare în poșeta aia
vreau să-mi scot resturile de fericire
de printre dinți.

Fericirea mea avea miros de portocală
gustul însă nu era la fel; era insipidă,
niciodată nu știam dacă să o mestec
sau s-o înghit de-a întregul. Fericirea
mea era ca un balon cu heliu, eu eram copilul
care-l scăpase din mână.
Privirea fixă măsoară depărtarea.
Amigdalele plâng cu icnete, mă înec
cu zborul balonului.

Cuvintele mele au autism.

Iubito, dă-mi scobitoarea aia nenorocită
să-mi zgândăresc durerile până încep să-mi alerge
printre măsele printre oase printre noi.