ne-am răsturnat în timpuri separat
și-am zdrențuit cămășile iubirii
amân o zi pe alta ca să-ți spun
că simt în păr un zvon al prăbușirii

chiar florile pe care le trimiți
sunt albe ca un act de detașare
iar versul meu se scrie liniștit
precum un testament de renunțare

de multe ori te-am învățat să știi
iubirea cum s-o cânți după ureche
dar tu te-ai dus să-ntrebi la alte porți
și-atunci am încetat a fi pereche

eu pot să plâng și pentru ochii tăi
dar plânsul nu ne este de folos
mai bine scriu acest tablou naiv
al anilor care s-au scurs frumos