cleiul în dar și unsul în sus al stâlpilor de piatră de fontă
până la buza desprinsă de jocurile împotriva mugurilor inutili
de pe călcâiul întrezărit al ghildei cu vergele cilindrice
apoi te lași să țeși coconul să trepidezi vag sub reflectoare
în cușca adâncă a fiarei care-și adăstează pe labe conștiința
în colivia unde pasărea coboară pe frânghie prin cântul ei
spânzurat de cerul cel mai de sus cel mai credibil și sec

cumetria lui confucius nu ți-a făcut mare bine nici tertulian
te-ai ales doar cu o pălărie de paie și genunchii juliți o zi cu
dungi trei rânduri de departe scrise în provensală cu roșu
ratezi treptele imediat ce se usucă de clei și nu se mai văd
risipești terasele înalte din japonia în culturi eboșate și
mignone de gheișe cu pene pe fese și chimonouri leneșe
deși mediterana e mult mai caldă cu tine mai smochinită
cu reverele tale întărite de-atâtea ori când tragi de ele ferm

viața asta a tot alunecat prin cizme cu prieteni trimiși flasc
prin lire sterline sau prin tot felul de limbi și șpalturi toarse
tânăr cu flanela pe umăr numărând femeile rămase parisului
și umbrele care răsăreau pe sena și golul acerb volubil
al cețurilor americane vălătucite prin mizeria și lumpenul artei

gravura searbădă de pe pânza obscură atârnând din pereții
albi cu tot cu trupul păianjenilor de la intrarea în acel an
910 și hilda îmbrăcată în tercot sau jerseu sub amintirea sintetică
sub cuvintele scurte ale acelei iubiri trecute prin același salon
topit în oase iluzii și luni azilante ale încă frumoasei italii
dar cumplit celor care fluieră la încheieturile veșnice ale zilelor