Prin umbre de durere, prin ceața de lacrimi,
Te văd ca și cum m-ai iubi.
Prin troiene de gânduri rispite-n vânt,
Te cred ca și când nu m-ai fi mințit niciodată.
Prin strigătele surde ale picăturilor de ploaie
Te aud ca și când m-ai fi chemat.
Însă, apare adevărul și dezminte totul,
El țipă mai tare ca tine în mintea mea
Și strigătele sale îmi străpung inima.
Urlă până mi se sparg vitraliile sufletului.
În loc de cioburi, îmi cad diamante din ochi...
Ciob după ciob, până când se face praf sufletul,
Diamant după diamant, până când se scurge viața din mine.
Acum, te văd prin toate fețele fiecărui diamant...
Și... de-abia acum te văd așa cum ești...