Nu cere unui prost să înțeleagă
Culoarea albă, prinsă-n pat de nea.
Că poate – opintindu-se – va vrea,
Destin nebănuit să îi aleagă.

”E frig mai aspru, iarna când ea cerne!
O duc în beci, și o să am la vară,
Răcoare pe degeaba în cămară!”
Și cu-n obroc, pe treabă se așterne.

Vă-nchipuiți desigur ce-a urmat:
Doar igrasie în subsol și mucegai.
Dar prostu-ntreabă: ”Doamne, de ce-mi dai
Produs parșiv, sau eu m-am înșelat?”