Mi-e plămădită firea dintr-o sumă
De minerale. Dragostea le-nmoaie,
Surpând efervescentă, în suvoie,
La temelia templului de humă,

Și le ferește luciul sub noroaie,
Iar mai apoi, paliria postumă,
În semn de întrebare, ca o gumă,
Cu pripa tinereții, le îndoaie.

De sapi în mine ocne abisale
Și mă forezi cu doruri si cuvinte,
Sub pasul tău, molatic și cuminte,

Le vei găsi topindu-se pe cale.
Le dăruiesc și îți aduc aminte
Că-s doar conglomerat de minerale.