Progres, dezvoltare si civilizatie



Ca paznic al luminii, raman pe intuneric

In turnul meu de veghe, si fac cate-un raport

La orbul meu ierarhic, in care scriu ca-s mort,

Si am urgent nevoie de-o groapa, si un cleric –



“Mai strange din lumina talantii de spovada” –

Imi vine-n zori raspunsul, si eu lumina sting –

Sa fac economie, cand publicul, in ring,

Mai multa stralucire, si fast – ar vrea sa vada –



Atunci iau tocul, iarasi, si scriu inca-o scrisoare,

Pe lumea cealalta, la bunul Dumnezeu,

Si il intreb: “pe lume, lumina, cata oare

Se cade sa imi darui, biet sufletului meu?”



Si Dumnezeu imi spune “inchide si tu ochii,

Asteapta precum orbii, lumina nu-i de tine”

Si, mort, imi trec prin frunte, in loc de ganduri, buchii,

Ca numai Domnul vede, din toata lumea, bine…