Scribul
… dreptilor iubirii…

Lucrase viata-ntreaga la inscriptii –
Si cobora din templu vlaguit –
Scrisese pentru tineri, eruditii,
Adevarata cale de iubit –

Dar – ce ciudat – si ce pustiu e drumul
Ce cobora spre burg in asfintit –
Spre templu sa mai urce, nu e unul,
Orasul are suflet de granit –

Si tineri pentru care-a scris o viata
In alte limbi, straine lui, iubesc,
Alta femeie, cate-o dimineata,
Alt Dumnezeu, al gustului lumesc –

“Cata rabdare-am scris pe ziduri mute!
Cata smerenie in piatra nu am pus!
Si cata ascultare, munti sa mute
Din Rasarit de Lume, spre Apus!

Incerc sa le arat spre Domnul, drumul,
Pe limba mea, dar ei danseaza-n nori,
Caminul lor e vantul, si e fumul,
Si Domnul lor, mucegaite flori –“

Si scribul se intoarce iar, acasa,
In templul lui, si scrie mai departe
O alta rugaciune, mai frumoasa
Pe limba disparuta de pe harta

Iubirii lui,
Hristosul fara moarte…