*
Când în sfârșit ai ajuns la oceanul fericirii, nu te întoarce însetat.
Trezește-te, omule, smintitule! Căci moartea te pândește
Ai aici, dinaintea ta, apă curată: bea-o cu fiecare răsuflare.
Nu porni în urmărirea mirajului cu piciorul, ci însetează de nectar;
Dhruva, Prahlad și Shukadeva au băut din el, și de-asemenea Raidas l-a gustat:
Sfinții sunt beți de iubire, setea lor e de iubire.
Kabir spune: "Ascultă-mă, frățioare! Cuibul spaimei este fărâmat.
Nici măcar o clipă n-ai stat față în față cu lumea:
Tu îți teși propria robie din minciuni, vorbele tale sunt pline de amăgire:
Cu povara de dorințe pe care o porți pe cap, cum să fii ușor?"
Kabir spune: "Păstrează în tine adevărul, detașarea și iubirea."

*

Spre ce țărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mișcarea, unde e repaosul, pe țărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va liniști setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic și intră-ți în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: "Dă la o parte toate închipuirile și rămâi statornic
În ceea ce ești (sahaja)."

*

Nu sunt nici în rând cu lumea nici în afara ei,
Nu trăiesc după bunul plac,
Nu sunt nici vorbitor nici ascultător, nici slujitor,
Nici stăpân nu sunt, nici legat, nici liber,
Nu sunt nici desprins, nici prins.
Nu sunt departe de nimic, nu sunt aproape de nimic.
Nu voi merge nici în iad, nici în rai.
Eu săvârșesc toate faptele; totuși sunt în afara tuturor faptelor.
Puțini îmi pricep înțeleseul: cel are îl poate înțelege,
Acela stă nemișcat. Kabir nu caută nici
Să întemeieze, nici să distrugă.