Primăvara


De ieri ninge roz.
Tăcută simfonie
a înălțării


Rândunele-n zbor.
Una-și are cuibul
în pridvorul meu


Petala de măr
în zbor mi-a atins buza.
Un timid sărut


Un porumbel alb
vine zilnic în balcon.
Ne privim tăcuți


Șipotul apei
adâncește tăcerea
sub raza lunii


Cad peste Grivei
petale de cais.
A deschis un ochi


Floare de cireș,
te-ai pierdut în părul meu –
alb ca și mine


În drum spre soare
iedera se strecoară
prin iasomie



Vara


Un deal, o casă...
Hora la Niculițel...
Le revăd mereu


Păpădiile
risipesc bani de aur,
în jurul casei


Pe un loc viran
cu grămezi de gunoaie,
o margaretă


Mătasea broaștei.
Covor care ascunde
misterul apei


Fetița plânge.
În ochi i se-oglindește
păpușa spartă


Un brotac zglobiu –
a sărit pe ridichea
ce-am aruncat-o


Cerul privește
printr-o spărtură de nori,
oglinda apei


Sub nori plumburii,
holdele în mișcare
risipesc aur


Un fulger pe deal.
E degetul luminos
al lui Dumnezeu


Tună într-una.
Pesemne că a răcit
Sfântul Ilie


Norii se-oglindesc
-la un surâs de soare-
în roua florii


Seninul bolții
își află oglindirea
și în noroaie


Aburi aromați.
Sunt invitația
ceștilor de ceai


Seara pe plajă.
Un strigăt de pescăruș
se pierde-n nisip


Soarele-n apus
însângerează lacul.
Plutește un pai


Privind către deal
cum se înalță luna,
soarele-a pălit


Descopăr noaptea
când se aprinde-o făclie
în adâncul ei


Oprită de-un ram,
luna-și varsă argintul
în bezna râpei


Zăbovind, luna
privește curioasă
luciul fântânii


Floarea miresei-
constelație albă
risipită-n noapte


A căzut o stea
Prin aripile nopții.
Un gând se-nalță


Gondole de aur
străpung noaptea de argint.
Catran pe ape


Rufe pe funii,
cochetează-n adieri,
sub clar de lună


Îți dărui toată
bolta de miriade
pentru o șoaptă




Toamna


Galbenul frunzei
este alocuțiunea
toamnei ce-a sosit


O turturică
gângurind mi se plânge.
Are dreptate


Un pisoi orfan.
O fetiță-l ține strâns.
Ambii-s fericiți


Vacarm nesfârșit.
Îmi construiesc într-un colț
cuib de tăcere


Cât ține noaptea
picuri bat în geamuri.
Nu vreau să-i aud





Iarna


Fanar ruginit.
Lumina pâlpâindă
gata să moară


Din văzduh o stea.
Mi s-a topit pe obraz.
prima ninsoare


Fulgii cât pumnul.
Ca în copilărie,
pe deal, la Bădila


Uitat și stingher
părăsit în zăpadă
plânge un galoș


Trece un câine
cu zăpada pe spate.
Unde o duce?


Kogălniceanu
cu mâna întinsă:
numai zăpadă


E iarnă în toi.
Singura frunză pe ram
luptă cu vântul


Alt alunecuș.
Pălăria, ochelarii
și eu la mijloc


O vrabie ghem.
Nu se îndură pe ger
să își ia zborul


O veveriță
printre brazi plini de omăt.
Încremenită


...doi cărbuni, morcov,
mătură, pălărie;
stă santinelă


Privesc spre cămin.
Ultimele pâlpâiri
se-ncurcă-n umbre


Pe pozele vechi
sanie cu zurgălăi.
Copilăria!


Scutur zăpada.
E ultima ninsoare
până la anul?