“pașnic, un om trandafiriu întâlnește o întunecată jivină”
georg trakl




nu mai sunt recolte să le roadă vremea
ploaia nopților e
cusută în oase iarba răsare
prin surâsul însângerat al unui vechi
și nemilos cântec

arborii nopții poartă arme pe umeri
iar sângele lor forfotește
cu zgomote seci
de parcă în lemnul lor
amante s-ar desprinde brusc de carne

lucrurile se amestecă
umbrele unora devin organele altora
doar sentimente lor mici
zbat din pinteni în spatele
unor morți transparente