Sunt cuib de patimi. Pasărea de pradă,
Stârnită de zăgazuri și ursite,
Din zborul său cu salturi încâlcite
Pe norii albi, în mine o să cadă

În piruetă, fără să ezite
Sau să arunce umbra de tăgadă,
La primul zvon întunecat de sfadă
În cerul spart al fostelor iubite.

Cu ciocul frânt va ciuguli in vintre
Iar aripa va odihni în golul
Din inimă, o clipă doar, și printre

Duium de vise, ogoindu-și dorul,
Va rupe iar intenția cuminte,
Din cuibul meu de patimi luându-și zborul.