strâng hainele purtate prea mult
le îndes în pungi de unică folosință
pentru sufletele obosite
ajung prea târziu sub pământ
cârtițele de peste zi repetă totul cu o lentoare
ce te scoate din minți
și ce rost mai are că eu sau tu ne interzicem
în fond fiecare e irespirabil
o ruină
un stâlp de susținere pe o stradă goală și umedă
cu pisici alergându-i printre picioare

așa trece timpul pe aici voiam să-ți spun
că sunt bine irespirabil o ruină
probabil citești un poem de o'hara
și te gândesti la eliminarea prin percepție
a singurătății

cât de temător ai devenit dumnezeule
răvășit enigmatic deprimat
cu trupurile albastre după tine
așa cum ți-am spus odată
că o să se întâmple