Pași și cuvinte furișate pe serpentine,
de tandri și nepăsători suiți pe coline,
toate parcă ne însămânțează nimicuri,
uscă melancolia și pun pe pleoape picuri.

Privirile gemene văd amurgul alergând,
anii nu-i vor pași spre moarte mergând,
nu lasă adolescența în seama ereziei
și pun rugăciunea în ecoul poeziei.

Străzile cu tei și castani ne sunt cărări,
dacă crucea mamei va naște contemplări,
iar rimele ce ne duc cu murmur spre icoane
ne vor face adăpost sub boltă și coloane.

Aștept albinele să-mi cânte corul de taină
pe flori de salcâm și liliac ce-mi sunt o haină,
un simbol ce-l țin ascuns vreau să-l mai ascult
și un cuvânt divin auzit odată mai demult.