pun lira-aceasta simplă drept pernă căpătâi
să dorm pe neajunsul și clocotirea mâinii
ca să visez mirosul de coacere al pâinii
și toți poeții-aceia ce i-am iubit întâi

e-adevărat că lumea îmi e un pic străină
deși, eu aș primi-o în sufletul meu, toată
dar am o altă lume și sunt așa bogată
că fericirea-mi pare aproape ca o vină

iar scriitura-mi este lumina mea din sânge
întâiul vis și poate chiar ultima nădejde
blestemul meu în care acela ce-l citește
s-audă cum izvorul meu susură și plânge

am scris atâtea lacrimi și dragoste mereu
de dor de-această lume și sete de cuvinte
și am avut întruna acest tablou în minte
că-i voi citi poemul, cândva, fiului meu