Conform studiilor efectuate, a poetului
are aceeași consistență, formă,
gust și miros ca a strungarului. Poetul,
acest fierar-betonist al sentimentelor apoase,
nu se deosebește de alții decît
prin faptul că ce produce el nu folosește nimănui.

Cum fiecare jună care o arde intelectual cu vreun poet
se visează Veronica Micle, îmi pare de bun simț,
fiind o persoană onestă,
să precizez niște lucruri.

Primo: Din perspectiva caracterului finit al Universului
și a vieții ca formă de organizare a materiei,
bișnițarul sănătos care te duce
cu mașina e preferabil poetului ofticos care
te duce cu preșul. (Cel dintîi
îți poate oferi, pînă să devii neinteresantă,
măcar amintirea unei vacanțe în Creta,
hotel trei stele cu demipensiune, în vreme ce al doilea
te va răsfăța, eventual, cu amintirea
unei călătorii în bucătărie, să-i faci un senvici
cu unt și cu sare, în vreme ce el se enervează
că nu-l dă la emisiunile culturale de la televizor.)

Secundo: Poetul, și de-i necunoscut (pentru consoartele delicate ale poeților se spune "nedescoperit")
și de-i dat la publicații, audio-video și, mai nou,
pe internet, tot aia e.
Un ins care suferă toată ziua de nebăgare în seamă
și-abia are bani de vodcă ieftină ca să-și scarpine
inspirația. (Și mai terminați cu tîmpenia aia
că poeții sînt buni la pat!)

În consecință, dacă vreți ca Veronica,
treaba voastră! Dar să știți că poeții
care vă aprind vouă imaginația sînt afemeiați, lași,
plîngăreți, lipsiți de spirit practic,
chiriași toată viața, șoferi de rable, părinți lamentabili,
amanți obosiți șamd șamd șamd. (Un filosof de treabă
propunea să fie exterminați, ca să fie scutiți
de-atîta suferință și să nu mai ocupe locul inutil.)

Bref, e limpede că cel mai bun poem din lume
nu face cît o bucată de pită pentru un copil flămînd.
(Și-aveți grijă: poeții nu cîntă
decît cărnurile tinere, tari,
fără burtă și celulită!)