Privește în sus la Pleiade
Când bate zefirul de seară
Și las'-ale gândului aripi
Să bată prelung în afară.

Privește în sus la Pleiade
Și simte-n înalt cum o mână
Se-ndreaptă spre tine aproape,
Se-ndreaptă spre tine stăpână.

Privește în suflet la tine
Și simte-i puterea cerească
Și simte cum brațe de abur
Încep ca din suflet să-ți crească.

Privește în tine și-ascultă
În suflet cum gândul se zbate
Și sufletul însuși cum țipă -
Să zboare-n-afară nu poate!

Privește în jur și amintește-ți:
Așa ai simțit atunci oare
Că totul e fad, fără nume,
Culoarea - că nu e culoare?

"Atunci" căci în timpul ce este
A fost în eter un "atunci"...
Dar seara, în sus la Pleiade
Te rog ochii tăi să-ți ridici.