Adie in ureche zgomotul de picuri
ce cad necontenit din pestera in care
eu sunt o stalactita
ce-si varsa lacrimile pure si impare:
unu,
doi,
trei...

In linistea din grota te-ai transformat
in stalagmita atotcuprinzatoare
crescand pe zi ce trece,
mai falnica si mai impunatoare:
fara regrete,
fara graba,
si fara ezitare.

Si-n pacea ce dainuie peste
sufletele noastre fara mangaieri,
timpul se-opreste in grota,
si n-are pareri:
nici azi,
nici maine,
nici ieri.