am răscolit cam mult azi prin femeile tale
am răscolit în toată cutia

când am deschis-o nu mi-au tremurat ochii nici degetele
doar în spatele meu tremura curiozitatea mea de femeie
îmbrăcată ușor în mătase albastră
stătea pe un scaun și-mi spunea
-mai departe…

știi că eu nu fumez

ea și-a luat o țigară
și-a întins picioarele și-a privit manichiura
a sorbit încă o dată din cafea
și mi-a spus
- avem amândouă de lucru…

știi că eu organizez dinainte
ori găsesc pe careva să o facă
dar ea mi-a zis
-fără planificare…
fără program
fără fițe

aici e nevoie de altceva
mai rotund da mult mai rotund
așa cum ziceai tu

mi-a zis să ies din colivia cu ușa deschisă
să scot din poșetă aripa ce mi-ai cumpărat-o luna trecută
din singurul oraș ce vinde aripi
să-mi iau zborul
și liniștită să dau bună dimineața
să zâmbesc
să servesc
să ascult
să aștept
să am grijă
să doresc
să cred
mai ales să cred

aici ea și-a dat capul pe spate
s-a uitat undeva pe fereastă
departe

-ești sigură că e râdul tău?

i-am răspuns că sunt sigură
când duc ceva la bun sfârșit
o iau din nou de la capăt
trăiesc să mă apăr de moarte
și de obicei aleg cel mai greu drum
am aflat că e și cel mai frumos

mă știu numai pe drumuri
acolo mă știu cel mai bine
când aștept mergând

și când s-a lăsat răcoarea
și ea tremura și mai tare
s-a ridicat de pe scaun și mi-a spus să închid cutia
s-o pun pe un raft undeva unde să nu mai ajung acolo
că e multă muncă de făcut
să încep
de azi