Eu eram cerul
pe care se reflectau curat, ca-ntr-o poveste,
visele tale astrale, cu trup de uitare amară;
tu erai oceanul
în care se-adunau toate durerile
cu aparență de roze și de cunună stelară.
Ne-am întâlnit atunci
și-am declanșat, prin evaporări verbale,
o furtună cumplită de certuri cu ploi de-ntrebare.
Agitându-se cu ură între noi,
dorea cu ardoare discordia,
o babă scofâlcită, îmbătată cu timp,
să ne transforme în umbre pierdute-n culoare.
Ah, de-atunci cu cât amar
înfășor destinul pe mosoare de chin,
câtă durere-mi provoacă
simțirea ta de egoism inundată!
Sunt un sanctuar împodobit
cu flori de suspin si doruri de baltă.
Culeg din pajiști de idei cernite floarea ascunsă,
ce nicidecum privirii nu se-arată,
ci numai inimile arse de jarul îndoielii
sunt apte, uneori, să o zărească.