Cumplite vremi
în meleaguri de-apusuri
zac în tăcere de spumă.
Un suflet stingher
pâlpâie în neputință.
Pășește înapoi pe trupul spațiului
purtându-și conștiința
pe vârfurile aripilor memoriei.
Poartă în el
altarele râsetelor jertfite
la picioarele pruncilor,
cum demult purta
vaierele înăbușite
în cuburi de zahăr.
Scâncetele tinere ale cățeilor
coamele de aur ale leilor,
încă mai tulbură
ca niște ecouri de actori pensionați.