Din zumzetul orașului prea mut de stări,
din copaci ce ard în nemișcarea lor verticală,
mi se desfac, la picioare, lăbărțate cărări,
coborându-mă iar într-o zi rece și goală.

E vremea pașilor plumbuiți pe-ndoctrinate trotuare,
e Sheherezada chipurilor vânate de clipe...
Dumnezeu, detergentul hainelor noastre murdare,
a încetat demult la noi să mai țipe.

Dar găsit-am într-un bloc compact de cuvinte
un înger, de departe, mirosind a self-defence...
Și iată cum ziua se-ngână, se-agită, se dezminte
de mult prea blegitul non-sens...