când nu va mai fi nimeni să m-acuze
că sângele-mi de multă vorbă fierbe
mă vor răpune legiuni de verbe
de nu m-or sfârteca oștiri de muze

până-ntr-acolo mi-e sortit războiul
că singură mă vindec și mă dor
prin oasele de plumb și cositor
îmi bântuie și omul și strigoiul

presimt pe umeri lutul de ulcioare
în care vinul ca un crezământ
deopotrivă păcătos și sfânt
ar pune toată lumea la-ncercare

destinul meu rănit de adjective
se-ascunde uneori să poată plânge
strânsoarea funiei crescută-n sânge
sau nostalgiei pentru-a-i da motive