plecarea ta
mi-a sculptat în lungul venelor, trepte sângelui - și le urcă
din două în două!
nu-mi cere zâmbetul când fiecare pas care te alungă este pe obrazul meu
palmă
nu-mi cere să te visez cum te întorci
mi-ar fi trezirea blestem
și tu nu știi să descânți
tu știi doar să pleci
și atât
dorul
mi-l lași în grijă precum canarul tău... hei, eu nu sunt biroul de obiecte lăsate în pază sau pierdute
învață să vii
sau vino și gata!