clădirea agonică are patru ferestre sistematic așezate

prin una nu se vede nimic
e pus un ziar galben cu defilări în august
și parade pe stadion
în fotografia din colț un strungar
rânjește lung la șpanul-vers care se elicoidează de sub
casca nouă ingineri cu stegulețe lirice și scandate
înfipte în fund
maiștrii măsurând cu șublerul pervazul emoțiilor
completând mărețele schițe de cuvinte
fereastra placată cu aur
(când privesc plitechniștii de aur ai scripturilor române)

altă fereastră dă spre câmpie
urcate în copaci maimuțe stoarse delirează antipoetic
babuinul și macacul gustă din cerneluri teoretizante
plini de păduchi literari
își trag pe cap un prezervativ și țipă blenoragic
sar de pe-o creangă pe alta cu câte o vodcă în mână
admirând femei gonflabile
în drumul spre fereastra neuronală
de termopan
(ai noștrii tineri de rahat învață)

a treia fereastră e spartă de vânt
pisici cu cozi ridicate intră în bucătărie
taie ceapă și plâng râuri poetice înțesate
cu pești metaforici cu burțile în sus sub nori pufoși
printre flori și chestii aseptice
împachetate admirabil în țiple
cât mai colorate
vai ce draguț vai ce simpatic
se vede prin această fereastră roz
(e ușor a scrie versuri când nimicuri ai a spune)

ultima fereastră e după colț
îmbulziți se uită prin ea cei care și-au prins
texticolele în menghină sau
din cauza intelectului scremut
le-au ieșit ochii din orbite și se scurg pe sticlă
siderați privesc precum melcii frecați ermetizant apoi
se ling pe ego-ul excrescent
plescăpind a utopie și aplaudând șamanic
această fereastră a creierelor mari și elevate
(își aruncă scremătura bulbucații ochi de broască)