Încerc să-mi stăpânesc corect limbajul,
Și să-mi echilibrez subtil curajul,
Pentru că mintea multe-ar vrea să spună,
Nemulțumiri tăcute când adună.

Mă cenzurez constant și-mi cade bine,
Dar nedreptăți dau buzna peste mine,
Încerc să cred că n-o să se repete,
Iertarea pare gata să mă-mbete.

Dar apare timpul,când nu mai rezist,
Prin mică scânteie,explodez,exist,
Șuvoiul de furie mi se-aprinde,
Noianul de cuvinte se desprinde.

Simt foarte grea povara ce o port,
ÃŽn preajma mea,pe nimeni nu suport.
Ironii,jigniri depozitate-n gînd,
Dau sațietate omului flămînd.

Furia-i ca o răpăială mare,
Trecînd ca vijelia călătoare,
În urmă lăsîndu-și aer ozonat,
Findcă tragedie nu s-a întâmplat.