eu nu pot să mor în poziție de drepți
ci mai degrabă cu genunchii la gură,
chircit ca un prunc
întorcând buricul ultimelor
nouă luni de cuibăreală
dintr-o fată mare
pișându-se spaime
în noaptea nunții
când mărăcinii
mirosind a rachiu și
castraveciori murați
îi crăpau indiscutabil
rochițele țesute din iedera
agățată în genele
păpușilor
din ceară topită

pe umeri

cuiele se bat mai greu dacă aștepți ghemuit
ca la orele de educație fizică
stângul
stângul,
stâng drept stângul
când executai pasul piticului
alături de colega ta de bancă
pipăită de mâini
bărbătești,
acum altele,
mereu altele -
ce o ajutau să facă
lumânări
și poduri pentru tumbele imperfecte
ale cocoșaților
cu frunțile în poala
trecândului
de pe un mal pe altul
al nemărginirii.