nu am vrut să văd
căci noi doi trecem
prin fiori de gumă și ne întindem...
ne tot întindem
în fiori de fier beton,să ne ascundem
în brațele necunoscătorilor de materie primă
ce zboară prin cenușile unei cauze pierdute
botezate prin spume și vorbe de suprafață
necitite de scoarțele spinilor mei
sa sper iar la urme ale ploii
ce plînge odată cu morții ce te-au iubit pe tine
dar eu nu am nu am murit...
eu zîmbesc la luna tăiată
în ceasul în care-mi vei spune
-bună seara străine-
cînd vreau să mă scufund în vorbele tale
care să nu fie glas de floare
nici clopote de capelă...
ci doar trei puncte ude pe fața mea absentă