poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3390 .



e ceva în spatele ochilor
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [leviatan ]

2006-05-25  |     | 



1.după o vreme mi s-au deschis ochii și
câteva informații au început să se lege in cortex.

nu știam unde sunt dar se auzeau alți oameni. respirând.

nu eram acasă
mă înconjura un întuneric aspru și era ca și cum
noaptea ar fi pătruns prin încăpere și prin mintea mea
ca și cum ar fi trecut prin carnea ce mi se strângea peste oase

m-am gândit să îmi trec mâinile prin fața ochilor dar
am descoperit că le aveam legate.
totuși mă țineam cumva în brațe și
asta m-a făcut să fiu trist.
pentru mai multe ore noaptea m-a însingurat într-un pat străin
care a transpirat încet sub mine


2. am aflat ieri de la frate-miu că m-au mutat
de câteva săptămâni bune în dormitorul numărul 6
că sunt de mai multe luni înăuntrul azilului
fiindcă s-ar fi spus c-aș fi facut unele grozăvii de care nici măcar eu nu mă cred în stare
acum stau hăituit și închistat
privesc ore întregi în gol fac
toate acele lucruri pe care le faci într-un dormitor comun de spital când
nu ai altceva de făcut decât cel mult
să măsori pașii unei femei
până la tine
totul pare atât de lipsit de sens încât aș putea să urlu
aș putea să mă apuc de umeri
să mă zgâlțâi
să îmi înfig în timpane
tocurile subțiri și înalte de la pantofii ei negri


3. ea habar nu are că
atunci când trăiești într-un salon comun
ești nevoit să auzi tot timpul
sunetele celorlalți repetițiile lor
porcăriile lor
și că ăsta e cel mai îngrozitor lucru
ea nu face decât să mă roage înghit pumnul
crunt de pastile


4. stau hăituit și închistat
ghemuit în ungherul meudin dormitorul numărul 6
de unde
mă gândesc cât de bine se ascund gândacii în orice crăpătură
din ziduri
cum privesc și ei tocurile subțiri și negre
ce vin se opresc puțin apoi se îndepărtează și
dispar
rămân doar amanunte cum ar fi bruiajul înfundat al celorlalți
comentariile macho
urechile mele lipite strâns de palme și
furia zvâcnind acut în coșul pieptului
apoi calculul rapid al pașilor până la ei
fracțiunea de timp în care mâinile ți se încleștează peste gâtlejurile acelea
secunda în care își înghit cuvintele
gândacii
și sunetele
unul
câte
unul
câte
unul


5. uitarea vine numai în somn
&restul e un fel de buclă
prin care ziua de azi e xeroxată aiurea
după cea de ieri
se citește pe fața mea că e ceva în neregulă
că am nevoie de un sentiment de siguranță
ca de o pereche de mănuși
mă agăț constant de pachetul din buzunar
și mă folosesc de câte o țigară de la frate-miu
ca de o armă împotriva neliniștii
dar asta nu schimbă absolut nimic când mă trezesc


6.ziua se ascunde ca o pisică sub pat
la capătul holului gardienii joacă table
asistente prăbușite pe cate-un scaun pozează în păpuși stricate
în fața vreunei uși
iar prin curte nu mai e nimeni
dintr-un casetofon urlă o fată ceva undeva și prin aer
răzbate vag agonia orașului
de dincolo de ziduri


7. mă întorc pe o parte și pe alta
în patul meu de fier și fiere
mă gândesc că de la 180 de grade tavanul e doar un perete
dincolo de care un dumnezeu
se joacă cu un graffiti
și seara e calmă
și nu respiră nimeni lângă tine


8. câteva clipe mai târziu deschizi ochii ca să descoperi că
e deja 3 a.m. și
la 180 de grade timpul curge altfel
restul lumii doarme sau e moartă sau poate
ești înconjurat de ființe care nu știu să trăiască în întuneric
dar dacă tu ești încă în viață atunci de ce
te ridici te apropii de fereastră
aprinzi încă o țigară


9.am fumat atât de mult încât în cele din urmă
afară s-a facut lumină și înlăuntru trupul mi s-a revoltat
cheagurile de sânge și gudron mi s-au strâns ca un pumn în coșul pieptului
dar nu pot să fac nimic să mă opresc
sunt dependent de toate acestea
deși nici dependența nu îmi iese prea bine
așa cum nici gesturile inconștiente
nu ies mereu
dar ceva se schimbă constant în spatele ochilor


10. tușesc până la epuizare și sângele își întinde firișoarele fragile
peste bărbie peste piept peste cămașa cu mâneci lungi
apoi culorile se închid încet și mă liniștesc
încep să gândesc că e totuși loc de mai mult
de mai bine
aș putea să mă obișnuiesc cu blândețea sorei ce ce mă ține de mână și de frunte
și cu toată această lume imaculată
care mă ține de mână
și de frunte
în camera albă
cu o singură fereastră
cu un singur soare pe zi


11.până la urmă îmi lovesc cu toată puterea piciorul de noptieră
o privesc cum se răstoarnă în timp ce
camera se umple de țipete
e ca un joc de fotbal doar că tocmai s-a terminat
te așezi înapoi pe marginea patului și fixezi peretele și
ușa prin care în câteva secunde vor trece pumnii aceia ciobănești
apoi siringile infecte
cămașa te va îmbrățișa și mai strâns
în timp ce ești lovit de ziduri și târât
la dușuri vei reîntâlni furtunul acela greu cu măngăierea lui înghețată
și apoi camera fără lumină
podeaua peste care te vor lăsa ud și desculț
ai să încerci să uiți durerea ore la rând
spre dimineață dacă ai noroc o să apară și ea
cu mângâierile ei feline
e ca un joc pe care îl poți pierde
dar vei ști că ești încă în viață
că e ceva viu in spatele ochilor.


****
*********



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!